Sursa foto: arhiva personală Andreea

Îmi amintesc că am învăţat să merg pe bicicleta vărului meu. Era un BMX negru, iar eu aveam în jur de 6 sau 7 ani.

Fiecare vacanţă de vară o petreceam la bunicii mei. În acea vacanţă apăruse o noutate strălucitoare: o bicicletă. Pentru că sunt mai mare cu exact trei ani decât vărul meu, am insistat să fiu prima care merge pe bicicletă. Cu toate că, de drept, era a lui :). Argumentul pe care l-am folosit în faţa vărului meu a fost: “Sunt mai mare şi ştiu”. Dar nu a fost tocmai aşa…

Îmi amintesc că m-am urcat pe bicicleta fără roţi ajutătoare. Am pornit pe trotuar, la vale, dar la nici 10 secunde de mers, pac…am căzut direct în şanţul plin de urzici al vecinei. M-am pus pe un plâns grozav. Îmi amintesc că toată partea dreaptă mă ustura.

După câteva zile am prins curaj şi m-am urcat, din nou, pe bicicletă. Şi din nou, şi din nou…până când am învăţat să merg pe bicicletă.

Mi-am amintit de această întâmplare deoarece zilele acestea o retrăiesc, dar din altă perspectivă. Sunt în spatele bicicletei sau în lateral şi ofer informaţii preţioase fiului meu. Observ cu o oarecare mâhnire, dar, în acelaşi timp, şi admiraţie, faptul că e la fel de încăpăţânat ca mine. Pot eu să îi tot explic ce are de făcut sau cum, că la fel cum ştiam eu de bine ştie el acum… El are norocul că în ziua de astăzi sunt roţi ajutătoare, iar în jurul blocului nu sunt şanţuri pline de urzici.

Învăţarea mersului pe bicicletă este o etapă plină de provocări, dar abilitatea pe care tocmai o învaţă o să-i aducă multe beneficii şi fericire.

Să avem o zi uşoară!

Sursa foto: arhiva personală Andreea
Sursa foto: arhiva personală Andreea

_________________________________________

Am nădejdea că nu ai stat în faţa televizorului, ca să urmăreşti Eurovision, ci ai fugit în natură. Acum salcâmii sunt înfloriţi iar mirosul lor te îmbie să ieşi din casă. În natură ai şansa de a dezvolta foarte multe abilităţi. Aşa cum e mersul pe bicicletă, despre care tocmai ţi-a spus Andreea. În filozofia Waldorf se spune că, un copil este pregătit de şcoală atunci când merge pe bicicletă fără roţi ajutătoare.

Îţi mulţumesc pentru că ai citit acest articol! Dacă ai primit acest mesaj de la un prieten şi nu eşti încă abonat, poţi face asta cu un click aici. De asemenea, te invit să vizitezi şi site-ul cărţilor mele, cu o apăsare aici.

Acest articol a apărut în cadrul provocării “Cuvintele de luni”, din grupul “Viaţa de blogger”.

 

Previous articleMatematica Iubirii – Andreea Baciu
Next articleToate vechi, toate noi
Mădălina Orian
Sunt Mădălina Orian, părinte și logoped din pasiune! Sunt mamă a doi copii minunați, care mi-au acordat încrederea lor atunci când m-au ales să le fiu părinte. Sunt părinte special, cu provocări pe partea de limbaj din partea copiilor mei. Cu toate că am absolvit profil tehnic, m-a atras întotdeauna natura subtilă a omului. Ca să-mi ajut copiii (și, implicit, pe mine) am devenit logoped și am descoperit că acest domeniu mă fascinează. Îmi doresc să fiu aproape de părinți care au parte de provocări în creșterea și educarea copiilor lor. Cred cu toată ființa mea faptul că părintele e primul și cel mai important terapeut al copilului iar într-un trio echilibrat și sănătos părinte-copil-terapeut, toată lumea are doar de câștigat. Cred în demersurile terapeutice pornite cu multă iubire acasă și în iubirea administrată ca tratament de vindecare pentru orice afecțiune (fizică, psihică, sufletească).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here