Motivația și recompensa în TSA…şi nu numai

Primul articol armonios vine de la primul om fain pe care vreau să ţi-l prezint. E dintre oamenii aceia luminoşi şi echilibraţi, atât ca profesionist dar şi ca suflet uriaş şi cald. Este Andreea Baciu.

Andreea a absolvit Facultatea de psihologie în cadrul Universităţii Babeş-Balyai din Cluj-Napoca în anul 2015, este consilier pentru dezvoltare personală din anul 2019 şi formator din anul 2020. Lucrează cu copii speciali din anul 2018 dar este şi mămica unui băieţel superb, din 2016.

Un citat care o caracterizează şi o inspiră vine de la Mark Twain: “Dă şansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viaţa ta”.

Andreea e cea alături de care am reuşit să public în Revista Română de Terapia Tulburărilor de Limbaj şi Comunicare. Ne-a fost foarte drag să scriem la articolul intitulat Rolul activ al părintelui în procesul de recuperare a copiilor cu TSA.

Articolul următor îi poartă semnătura şi îmi doresc să te bucure şi să-ţi fie de folos!

Motivaţia şi recompensa în TSA (Tulburarea de Spectru Autist)…şi nu numai

Copii sau  adulţi, cu toţii ne mulăm după acelaşi sistem şi învăţăm diverse abilităţi şi/sau comportamente, bazându-ne pe recompense, atunci când realizam o acțiune dorită sau pe pedepse, atunci când apar acțiuni nedorite.

            Motivaţia

Motivaţia reprezintă o structură psihologică complexă, responsabilă de activarea, susținerea energetică și orientarea comportamentală spre scop. Ea reprezintă motorul tuturor acțiunilor. Atunci când ceva ne motivează, ne activăm și muncim pentru a obține acel ceva. Atât noi, ca și adulți, cât şi copiii, funcţionăm pe acelaşi principiu al motivaţiei.

            Recompensa

Se consideră recompensă tot ceea ce se obține în urma manifestării unui comportament dorit, astfel încât să crească probabilitatea ca acel comportament să se repete.

Există multe feluri prin care copiii pot fi recompensați, dar puterea recompensei și capacitatea ei de a crește frecvența unui comportament dorit, diferă de la copil la copil. Sunt copii la care funcționează foarte bine recompensele alimentare, copii la care funcționeaza recompensele sociale (laude , gâdilat, pupici, etc.), iar la altii activitățile recompensatorii. Important este să urmărim și să vedem ce funcționează pentru copilul în cauză.

Recompensele sociale sunt mereu disponibile, fac parte în mod natural din viața noastră și pot fi oferite și primite foarte rapid. Este ideal ca recompensele sociale să fie folosite mereu, chiar dacă pentru început ele sunt asociate cu alte tipuri de recompense, fie ele alimentare sau materiale.

Important este să nu uităm că ceea ce pentru un copil reprezintă o recompensă, pentru un altul s-ar putea să nu aibă nicio valoare recompensatorie. De asemenea, o recompensă își poate schimba valoarea, de aceea s-ar putea sa fie nevoie să fie schimbată / modificată periodic.

Dacă folosiţi ca şi recompensă activităţile preferate, asiguraţi-vă că activitatea poate fi finalizată într-un timp rezonabil, astfel încât să nu întârzie finalizarea sarcinii.

De multe ori, activităţile recompensatoare sunt folosite cel mai bine ca superrecompense , adică sunt oferite după finalizarea abilităţii ţintă.

Un sistem des întâlnit, atât în cazul copiilor mai mari cât şi în rândul adulţilor, este cel de TOKENI. Acest sistem se bazează pe schimbul de bunuri. Mai exact, copilul oferă  un token în schimbul a ceea ce îşi doreşte. Pentru a intra în posesia tokenilor (abţibild, steluţe, jetoane, etc.), copilul trebuie să fi manifestat abilitatea ţintă.

Este foarte important ca recompensele să fie oferite alterantiv, deoarece alternarea acestora permite copilului să nu devină dependent de ele și să îşi menţină activ sistemul de întărire pozitivă, sporind motivaţia.

Recompensa nu este mită !

Recompensarea și mituirea diferă în foarte multe privințe. Prin urmare, folosirea recompenselor în cadrul procesului de învăţare nu poate fi considerată mită oferită copilului. Potrivit dexonline, mituirea reprezintă o sumă de bani sau daruri date unei persoane oficiale, cu scopul de a o corupe să facă un lucru ilegal; pe când recompensa este definită ca fiind un bun material sau spiritual acordat pentru a compensa un serviciu, un merit particular sau o acțiune realizată. Recompensa este folosită pentru a stimula repetarea unui comportament dorit și pentru a facilita învățarea, şi se oferă după ce comportamentul a apărut. Mita, pe de altă parte, este folosită înainte, pentru a determina apariţia unui anumit comportament .

Eliminarea recompenselor

În procesul de învăţare, recompensele sunt folosite în mod frecvent, însă ele nu trebuie să se regăsească în rezultatul final. La sfârşitul procesului de învăţare, recompensa trebuie să fie redusă, ajungând ca apariţia ei să fie una naturală. Recompensa care nu este naturală (de exemplu, ciocolata) trebuie să dispară, lasând loc celei naturale (de exemplu, îi spunem copilului “Bravo!”).

Dacă la început, recompensa se foloseşte cât mai des, pentru a stimula creşterea în frecvenţă a comportamentului dorit, cu timpul este nevoie ca aceasta să fie redusă sau eliminată. Pe masură ce copilul masterează abilitatea ţintă, recompensa va scădea în frecvenţă. Primele recompense pe care încercăm să le eliminam sunt cele alimentare, deoarece sunt cele mai puţin naturale. Prin cele mai puţin naturale mă refer la faptul că niciun copil tipic nu primeşte, de fiecare dată când recunoaşte culoarea verde, un tic-tac sau o bombonică. În schimb, acesta poate fi felicitat sau îi este oferit un zâmbet, adică îi este oferită o recompensă socială.

Dacă pentru învăţarea abilităţii de a închide nasturii la haină, pentru început, copilul a primit câte un tic-tac şi laude pentru fiecare nasture închis, după ce această abilitatea a fost însuşită / masterată, se începe un proces de reducere şi eliminare a recompensei. Prin urmare, copilul va fi recompensat cu tic-tac şi laude la fiecare 2 nasturi, după care la fiecare 3 nasturi ş.a.m.d., rămânând ca, într-un final, să se elimine recompensa alimentară, păstrând recompensa socială încă un timp. Etapa finală ideală ar fi eliminarea tipului şi cantităţii de recompensare, până la nivelul observat sau cunoscut ca fiind normal, în mediul în care copilul va folosi pe viitor abilitatea învăţată.

Bibliografie :

Liliana Stan – Educaţia timpurie. Probleme şi soluţii , Editura Polirom, 2016

Dr. Samuel R. Anderson BCBA , Dr.Amy L. Jablonski, Dr. Marcus L. Thomeer, Dr. Vicki Madaus Knapp, BCBA – Abilităţile de autoservire la persoanele cu autism – o metodă de predare, Editura Frontiera 2013