
E vacanța de vară! Și ce bine e așa… Ca adult, nu mai am trei luni de vacanță. Dar asta nu mă oprește să mă bucur de vacanța mare!
Incursiune în copilărie
Îmi amintesc cu drag de vacanțele călduroase din copilăria mea. Fie că mergeam la bunici sau la mare cu trenul sau la bloc cu prietenii, fiecare amintire aduce multă bucurie!
Jocul e activitatea majoritară din timpul vacanței copiilor. Și nu e orice joc. E jocul „de-a ceva”. Acum îi spunem „jocul de rol”. Atunci, în copilărie, era jocul „de-a ce vreau să devin”. Vacanța de vară era perioada devenirii ! Deveneam orice îmi doream. Și totul era fără limită. Puteam orice! Școala încorsetează visurile. Vacanța îți dă voie să fii orice! Aș spune că vacanța de vară îți permite să-ți recuperezi visurile.
Vreau să facem un mic exercițiu de imaginație.
Întoarce-te în copilăria ta, în vacanța de vară. Caută detalii care te duc acolo: căldura soarelui resimțită pe piele, mirosul de praf (de stele), gustul de pepene sau de înghețată. Răspunde la o întrebare acum: de-a ce te jucai? Poate cântai pe o scenă. Poate aveai o afacere și țineai în mână un teanc mare de bani din frunze.
Totul era posibil!
Acum te poți întoarce la viața de adult, dar adu din copilăria ta crezul că poți să devii orice!
Fără baremele și standardele școlii orice vis devine realitate. Eu obișnuiesc să spun că cele mai mărețe lucruri le-am făcut atunci când nu aveam prea mulți bani. De ce? Pentru că atunci mi-am permis să visez îndrăzneț. Nu mi-am mai înghesuit visurile într-o sumă de bani. Oricum nu-i aveam. Așa că mi-am imaginat fără limite totul. Și ăsta e primul pas al unei realizări.
În zilele noastre
Revenind la zilele actuale… E vacanța copiilor mei. În această perioadă, recuperăm noțiuni de la diverse materii, în feluri în care nu s-au predat la școală. Mă uit la copilul meu, identific felul în care el înțelege și îi explic în felul lui. Nu există copil care să nu poată învăța să citească și să facă calcule elementare. E nevoie doar să îi explicăm pe felul în care el înțelege.
Despre stilurile de învățare, găsești informații aici.
Am reluat cu băiatul meu partea de citire și scriere. Din cărțile cu povești alese de el, citim împreună. El citește câteva cuvinte mai simple. Eu citesc restul textului. Cuvintele citite de el, le transcrie pe caiet. Eu le scriu cu litere mari, pe silabe, colorate. Apoi, scriu cu litere de mână același cuvânt, păstrând culorile folosite.
Pot să-ți spun că acoperim multe goluri rămase din timpul școlii. Și facem asta în maniera în care el poate să înțeleagă, fără să fim constrânși de timp. Asta ne oferă vacanța de vară! Timp ce pare nelimitat! Fără această presiune, învățarea e o joacă!
Tu de-a ce te jucai în vacanța de vară?