Mi-au lipsit tare mult poveștile lui Mihai.Tare m-am bucurat când am găsit un mesaj de la el. Mi-a spus că vrea să publice, din nou, pe blog-ul meu.Poveștile lui Mihai sunt încărcate de emoție și lecții de viață. Îmi place felul în care surprinde condiția umană. Scenele create de el sunt imprimate de detalii care oferă viață.
Povestea „La secerat”pe care ne-o oferă face parte din cartea „Orfan dar nu singur”, în curs de scriere. Găsești în continuare atât varianta scrisă, cât și audio. Vocea lui Mihai umple cuvintele de căldură.
LA SECERAT
Se anunţa o vară foarte frumoasă. Tata îşi luase concediul. Acum eram mai mult împreună. El își găsea de lucru la treburile gospodăriei. Erau multe lucrări rămase în urmă. Nu avea timp să le facă numai seara târziu când venea de la serviciu. Noi îl ajutam cum puteam. Era caniculă, după amiaza, noi mergeam la scăldat la râul din apropiere. Când ne întorceam, îi adunam tatei câte un buchet mare de crenguțe cu mure din marginea pădurii. Chiar dacă spinii micuți ai vrejilor de mure ne înțepau ușor și ne zgâriau, nu conta, erau pentru tăticul nostru. Parcă îi văd și acum privirea strălucind de bucurie cu care ne întâmpina pe fiecare.
Când totul părea să fie bine, într-o dimineață, tata, a acuzat dureri pe partea stângă, și a început să îi tremure mâna stângă și piciorul stâng.
Mama era speriată, nu ştia ce să facă. A chemat vecinii. Au sunat la salvare. Noi copiii nu înţelegeam ce se întâmplă. Tata, chiar dacă avea acel tremurat, vorbea cu noi, spunea că totul va fi bine. A fost un timp special în familie, cu încurajări, cuvinte pline de speranță, până a venit ambulanța. Apoi a fost dus la spital în timp ce noi, cei rămaşi acasă, nădăjduiam că totul se va rezolva repede. Nu mai fuseseră cazuri asemănătoare în zonă și nu se știa de fapt ce are să urmeze.
Au urmat zile apăsătoare, când tata era era la spital, și parcă nu-și mai revenea. Era paralizat pe partea stângă. Când îl vizitam noi la spital, foarte greu și cu multe lacrimi ne despărțeam de el. Greu se descurca mama cu treburile gospodăriei. Cu trei copii minori și o soră surdomută a tatălui, trebuia să se descurce.
Terminasem de săpat porumbul și acum se apropia seceratul grâului. Cu secerea se tăiau tulpinile de grâu deja uscat, apoi trebuiau făcuți snopi și așezați în stoguri la uscat. Cu câteva zile înainte, mama, încercând să șteargă geamurile de la ferestre, dintr-o neatenție, o bucată de geam i-a căzut pe picior, tăindu-i o venă. Alt eveniment nedorit. M-am speriat. Curgea mult sânge. Cu greu au pansat-o vecinii și a fost dusă la spital. Aici rana a fost cusută. A trebuit să stea imobilizată la pat câteva săptămâni. Tata, la spital a aflat mult mai târziu. Altcineva trebuia să se ducă la el în vizită.
Cine să secere parcela de grâu aferentă familiei? Ajutor nu puteam avea. Fiecare familie avea de secerat parcela ei. Rude nu aveam în apropiere. A trebuit să merg eu, sora mea mai mare și mătușa noastră surdomută. Eu aveam 9 ani iar sora mea 12 ani. Am mai tăiat eu iarbă cu secerea dar acum era mult de secerat pentru un adult, dar pentru un copil. Ne-am sculat dis de dimineață, pe răcoare, am plecat la câmp. Aș fi dorit ca drumul până la lanul de grâu să fie cât mai lung. Am ajuns și ne încurajam cu gândul că încercăm să facem și noi ce-om putea. Era multă rouă în dimineața aceasta. Ne-am udat repede pe haine și pe mâini. M-am simțit mai înviorat. Am secerat mai uşor până s-a ridicat roua de pe tulpinele de grâu. Când a început canicula, paiele uscate mă zgâriau făcându-mi răni mici care mă usturau din cauza transpirației. Parcă nu aveam nici un spor. Eram pentru prima dată la secerat de grâu. Cu o mână tăiam și cu cealaltă așezam. Degetele mi se încleștaseră pe mânerul secerei, care era prea mare pentru mâna mea. Soarele dogorea din ce în ce mai tare. Nu mai era nici o adiere de vânt. Gura mi se uscase. Apa care o aveam de acasă s-a încâlzit. Nu trebuia să lăsăm nimic în urmă. Celelalte familii pe parcelele lor, înaintau, nouă ni se părea și mai greu parcă stăteam pe loc. Când ceilalți s-au așezat la masă, ne-am așezat și noi. Nici poftă de mâncare nu mai aveam. Aş fi stat în pauza de masă până sara. Cu greu ne-am sculat de la masă! Transpirația de pe cămașă se uscase, căldura devenea și mai insuportabilă…mâinile parcă erau din lemn. Abia le mișcam. Treptat, treptat, am intrat oarecum în ritm. Dar distanța până la capăt parcă nu se mai micșora.
Aproape de lăsarea serii, ceilalți au terminat iar noi eram aproape de jumătatea parcelei. Nu mai aveam nici o putere, eram istoviți, descurajați. Ne gândeam că vom mai veni câteva zile la secerat. Nu ne mai uitam înainte ci tot măsuram din priviri cât am secerat. Nu-mi venea să cred că am secerat atâta. Mă uit și înainte, surpriză, amuțesc, nu-mi vine să cred. De la capătul celălalt, vreo zece persoane, veneau spre noi, secerând și făcând snopi pe parcela noastră. Ce bucurie, ce oameni de ispravă! Ne-am revigorat. Secerea nu mai era mare și grea. Paiele parcă nu mai zgâriau. Mâinile și spatele nu mă mai dureau. Acum mi se părea că sunt ușor ca un pai de grâu. Ce bine este să fii ajutat! După ce își terminaseră parcelele lor, o parte dintre femei, știind situația noastră, au hotărât să ne ajute și pe noi să terminăm. „Hai să-i ajutăm și pe copiii ăștia ” zisese una dintre femei și celelalte au urmat-o. Mare bucurie și ușurare a fost acasă când a aflat mama. A fost îngrijorată toată ziua.
Pentru mine, a fost o imagine a ceea ce va urma. Adică, ne vom descurca singuri așa cum putem și, la nevoie, vom fi ajutaţi. Am înțeles mai tîrziu lucrul acesta. Într-un fel, această experienţă, m-a pregătit pentru ceea ce va urma. Mereu am întâmpinat greutăți. Erau ca și cum aș fi fost la poalele unui munte și aveam de urcat o pantă foarte înclinată. De fiecare dată am început urcușul foarte greu, dar atunci când greul a fost mai greu, Cineva, a fost gată să mă ajute, sau să-mi trimită pe cineva în ajutor. Sunt plin de recunoștință!
Mai jos găsești varianta audio a poveștii, cu vocea autorului.
_________________________________________
Îţi mulţumesc pentru că ai citit acest articol! Dacă ai primit acest mesaj de la un prieten şi nu eşti încă abonat, poţi face asta cu un click aici. Dacă consideri utilă informația prezentată pentru altcineva, nu ezita să distribui. De asemenea, te invit să vizitezi şi site-ul cărţilor mele, cu o apăsare aici.
