Sursa foto: https://web.facebook.com/stropdedragoste/photos/pcb.644921410486522/644915427153787

Minunile există și ne înconjoară! Doar să vrem să le vedem… Mihai vine cu o nouă poveste de viață. El ne aduce mereu înaintea ochilor extrordinarul din viața oamenilor simpli… Și, Doamne, câte povești minunate are în tolba de scriitor! Te invit la poveste! Pregătește-ți sufletul!

La final, găsești și varianta audio a poveștii, cu vocea autorului. Tare îmi place obiceiul acesta!

GEORGIANA

Intrăm în curtea unde locuiește Georgiana cu familia ei. Mai sunt  două case pe stradă până să  intri în lanul de porumb. Pe cealaltă parte a străzii nu sunt case. Este liniște în această margine de sat. Nu se simte nimeni acasă. La zgomotul pașilor, de după o magazie, iese un cățeluş zdrențăros care tulbură liniștea, dând alarma cu un lătrat strident. „Răutăciosul”, se repede până aproape de picioarele noastre. Îmi atinge pantofii cu botul, dar nu mușcă. Mai iese un cățeluș care latră rar de parcă ar spune „ hai că ne-ați deranjat!”.„Morocănosul” este mai precaut, păstrează distanța. Dar eu sunt și mai precaut, am intrat pe terenul lor. Nu sunt periculoși. Înaintăm incet, ei se dau înapoi. Vorbesc cu ei, poate se vor liniști. Ți-ai găsit cu cine să tratezi! Trecem de colțul casei și vedem pe Nelu și Georgiana afară la o masă, tocmai mâncau. Georgiana se ridicase când a auzit lătratul câinilor. A strigat la câini și aceștia s-au liniștit. Însoțitorul meu se întorsese la mașină.

– Bună ziua! Ne iertați că am intrat până aici, credeam că nu e nimeni acasă. Voiam să lăsăm o plasă agățată undeva.

– Poftiți, bună ziua! Spune Georgiana, știți că sunteți oricând bineveniți la noi. Luați loc vă rog, și-mi arată un scaun.

Mă așez pe scaun, Răutăciosul trece printre picioarele mele și se așează sub scaunul pe care stau eu. Acum sunt de-al casei.

– Poftă bună! Sau să vă fie de bine! Zic eu. Este prima dată când îl văd pe Nelu, mă bucur să îl văd la masă mâncând . (La alte vizite nu m-au invitat în casă să-l văd. Îl știam că este paralizat la pat, nu se putea ridica, dar să mai și meargă, sau să mănânce singur!).

– Mulțumim, tocmai terminasem. Nelu mai are puțin. Da, a început să iasă afară, să meargă puțin, să mai facă mișcare. Este o minune vindecarea lui. Am dus greul la început. A avut patru accidente cerebrale. Primele au fost cum au fost, dar al patrulea l-a răpus. Nu mai mișca. Copiii lui din prima căsătorie, care sunt la muncă în străinătate, au vrut să îl ducem la un azil. Mi-au spus că sunt tânără şi pot să-mi refac viața. Am spus: „Dați-mi o șansă să vă arăt cine sunt și cum sunt, …dacă  o să considerați că nu sunt în stare să văd de el, îl luați și îl duceți unde vreți, …n-are cum , eu pot și voi putea. Nu,… este soțul meu, am un copil cu el și îl voi lua acasă să-l îngrijesc”. Spuneau să nu-i mai dau să mănânce. „Nu vezi că nu se vindecă? Nu ți-e frică?” „Nu-mi este frică.” Glasul i-a scăzut, aproape începe să plângă. … „Vreau să fiu alături de el și el alături de mine. Dacă e să moară, să moară pe perna lui. Lângă mine și lângă copilul nostru”.

– Ce frumos! Spun eu.

– Două săptâmâni, …aici la masa asta în curte… Și zi, și noapte ceream ajutorul de la Dumnezeu… Am cerut un semn.  Doamne, dacă nu este bine, dă-mi un semn că nu este bine. Dacă este bine, dă-mi un semn că este bine și du-mă înspre binel-ăla. Cum pot să stau eu acasă și el la azil și să aibă  nevoie de mine? Nu pot să fac așa ceva. Stiu că nu este ușor. Mi-a dat în gând, să-l aduc acasă, oricât de paralizat ar fi.  Mama a fost singura care m-a înțeles și m-a ajutat.

Din casă iese mama Georgianei. Face câțiva pași spre noi, se oprește și spune:

-Ia uite, a venit cineva la noi! Privirea o avea îndreptată către noi, dar parcă privea în gol. Cine sunteți că nu vă cunosc? Nu văd prea bine, spune și închide ușa în urma ei.

-Am mai fost la dumneavoastră. Am mai stat de vorbă data trecută.

-Mamă, spune Georgiana, ne-au mai vizitat, îi cunoști.

-Daa, da, acum știu, spune mama Georgianei și se apropie de mine. A întins mâinile să mă îmbrățișeze, eu m-am aplecat un pic, m-a strîns in brațe lipindu-și obrazul de obrazul meu:

-Mulțumim că ați venit iar. Pe la noi nu prea vine nimeni.  Am vorbit cu un om să vină să ne taie lemne că se apropie iarna… locuiam singură, dar acum un an când Nelu a căzut la pat, m-am mutat aici să stau cu ei să-i ajut așa cum pot. Multe minuni am trăit cu ei de atunci. Când a venit de la spital, a avut bube mari și adânci pe spinare. Ne-am rugat plângând, și la scurt timp rănile lui s-au vindecat fără medicamente.

-Da, spune Georgiana, a avut o rană foarte mare la spate. Și atunci m-am rugat și am zis: Doamne, cum ai vindecat Tu orbul, așa te rog să mi-l vindeci și mie. Este un om bun, n-a dușmănit, n-a făcut la nimeni nici un rău. A doua zi când m-am sculat, …deci,… a fost un miracol, că rana aceea nu s-a mai văzut. Am spus la toți, nu ne venea să credem. Rugăciunile au fost ascultate. Acum ne este mai ușor.

Am vorbit și cu Nelu. Se exprimă mai greu, dar ne înțelegem, ne-am împrietenit repede . Îi plăcea să citească, să vorbească cu oamenii despre ce a citit. Acum după accident, nu mai vede bine. Se vede că este un om respectuos. Când am plecat, s-a sculat să mă conducă până la poartă. Nu ar fi putut parcurge această distanță. I-am mulțumit pentru aceasta, am rugat și pe Georgiana să rămână cu el că ne descurcăm, închidem noi poarta. Numai așa a acceptat Nelu să rămână pe loc. Mi-a strigat:

-Vii joia viitoare, să citim împreună, nu uiți. Te aștept!

-Da, am să vin.

Mergând spre poartă, am observat că Răutăciosul și Morocănosul dispăruseră. Mă vor întâmpina ei data viitoare.

Aici poți asculta povestea: Georgiana

Previous articleVorbire pură și simplă. Despre dislalie
Next articleVorbire pură și simplă – etapa pregătitoare
Mădălina Orian
Sunt Mădălina Orian, părinte și logoped din pasiune! Sunt mamă a doi copii minunați, care mi-au acordat încrederea lor atunci când m-au ales să le fiu părinte. Sunt părinte special, cu provocări pe partea de limbaj din partea copiilor mei. Cu toate că am absolvit profil tehnic, m-a atras întotdeauna natura subtilă a omului. Ca să-mi ajut copiii (și, implicit, pe mine) am devenit logoped și am descoperit că acest domeniu mă fascinează. Îmi doresc să fiu aproape de părinți care au parte de provocări în creșterea și educarea copiilor lor. Cred cu toată ființa mea faptul că părintele e primul și cel mai important terapeut al copilului iar într-un trio echilibrat și sănătos părinte-copil-terapeut, toată lumea are doar de câștigat. Cred în demersurile terapeutice pornite cu multă iubire acasă și în iubirea administrată ca tratament de vindecare pentru orice afecțiune (fizică, psihică, sufletească).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here