Mădălina Orian
83 POSTS
21 COMMENTS
Sunt Mădălina Orian, părinte și logoped din pasiune! Sunt mamă a doi copii minunați, care mi-au acordat încrederea lor atunci când m-au ales să le fiu părinte. Sunt părinte special, cu provocări pe partea de limbaj din partea copiilor mei. Cu toate că am absolvit profil tehnic, m-a atras întotdeauna natura subtilă a omului. Ca să-mi ajut copiii (și, implicit, pe mine) am devenit logoped și am descoperit că acest domeniu mă fascinează.
Îmi doresc să fiu aproape de părinți care au parte de provocări în creșterea și educarea copiilor lor. Cred cu toată ființa mea faptul că părintele e primul și cel mai important terapeut al copilului iar într-un trio echilibrat și sănătos părinte-copil-terapeut, toată lumea are doar de câștigat. Cred în demersurile terapeutice pornite cu multă iubire acasă și în iubirea administrată ca tratament de vindecare pentru orice afecțiune (fizică, psihică, sufletească).