În zarva pregătirilor de Crăciun, te rog primește povestea mea. Te poți bucura de această scriere împreună cu un copil. Crăciun fericit!
*

– Bună dimineața! L-ai văzut? Știi ceva de el?
Începe o nouă zi pe piscul pe care stau. Îmi dau seama după soarele care se ridică în fața mea. Mă întreb mereu unde pleacă. Seara îl simt cum coboară în spatele meu. E mai frig astăzi. Chiar dacă soarele e aici, nu mai încălzește prea mult. Nici păsările, care săltaseră și ciripiseră vioaie și gălăgioase până acum, nu mai fac asta. Sunt mai puține și par înfrigurate. Își caută adăpost protector printre ramurile celor ca mine. Când ești brad, rămâi mereu verde. Observ cum ceilalți arbori din pădurea mea renunță la frunzele lor și intră într-un somn, pe care doar soarele călduț îl poate întrerupe. Doar soarele primăverii îi readuce la viață.
Mă zgribulesc și eu, ușor, dar e doar o chestiune de timp până când mă obișnuiesc cu vremea mai rece. Apoi, mă simt bine. Oricum, liniștea care se lasă atunci când e rece îmi face bine. Îmi dă timp să mă gândesc la fratele meu. A plecat și el, la fel ca soarele, dar el nu a mai revenit. De când a plecat întreb soarele în fiecare dimineață dacă are vreo veste despre el. Am crescut din aceeași rădăcină. Încă îl pot simți. Privesc mereu locul pe care l-a lăsat gol și unde pot observa aproape de pământ doar un ciot. E un gol care nu mai poate fi umplut cu nimic. Știi și tu cum e, nu?
De câteva zile se tot învârt oamenii pe aici. Nu știu ce vor, dar niciodată nu au adus ceva bun. Așa l-au luat și pe el, pe fratele meu. De când îi văd că apar, freamăt, mă foiesc și țip:
– Plecați de aici! Locul ăsta e al nostru!
Când se apropie nu mai scot un zgomot și stau nemișcat. După plecarea fratelui meu, mă agitam, foșneam atât cât puteam și îi întrebam unde l-au dus. O perioadă, îmi doream să mă ducă și pe mine. Acum, nu cred că mai vreau asta. A trecut ceva timp și pare totul fără speranță. Nu am nicio veste. Vreau să-i protejez pe cei care mai sunt pe lângă mine. Vreau să le ofer siguranță. Cu cât mă înalț mai mult și îmi întind brațele precum o caracatiță deasupra tuturor, îmi înfig mai tare rădăcinile înpământ și vreau să fiu adăpost. Energia fratelui meu mă ajută. Poate pe el nu l-am putut proteja, dar am învățat să fac asta pentru ceilalți. Oamenii se uită puțin, schimbă câteva vorbe și pleacă.
Mai trece o vreme, la fel ca și până acum. Oamenii nu s-au mai întors. E tot mai frig și totul
pare tot mai amorțit. Căprioarele încep să caute adăpost pe la rădăcinile mele. Le pot observa aburii respirației și le simt căldura pe trunchiul meu.
Au revenit oamenii. Îi văd. Încă sunt departe, însă știu că vin înspre locul în care stau. Iar mă agit, țip, mă foiesc. Nu pare să-i sperie asta. Sunt tot mai aproape de mine.
Ce ciudat… Mi-e foarte cald. Mă simt manevrat, întors pe toate părțile. Nu mai regăsesc nimic din ceea ce știam. Vreau să mă înfig în rădăcinile mele, dar…nu le mai am… Simt căldură pe trunchiul meu, dar nu e de la căprioare. Vreau să-mi întind ramurile precum o caracatiță…dar nu mai am ce întinde. Îmi dau seama că sunt cioplit.
Acum îmi amintesc. Asta spuneau când s-au apropiat de mine: „Căutăm unul care poate
fi cioplit”. Nu înțelesesem atunci ce ar fi putut însemna asta… Să fii cioplit înseamnă că nu mai ai rădăcini, coroana care proteja mi-a dispărut și mă doare tot trunchiul. Când sunt manevrat pot vedea bucăți din mine pe jos. Oare tot așa s-a întâmplat și cu fratele meu? Sau eu am să mă întorc pe pisc la apusul soarelui? Din cel ce protejam, am ajuns cel care are nevoie să fie protejat.
Mă aflu acum în mâinile unui om. Se uită la mine și îl aud zicând: „Ce lemn frumos! A meritat așteptarea. Brăduțule, te voi aranja și vei locui în casa mea mulți, mulți ani. Familia mea va fi foarte fericită! Vei fi un cadou de Crăciun minunat!”
Sunt ultimele lucruri pe care le aud. Cad, din nou, într-un somn adânc.
O voce umană stridentă mă trezește:
– E atât de frumoasă! Îți mulțumesc mult!
Vreau să o așezați în spatele biroului meu. Biblioteca aceasta va găzdui toate cărțile mele.
Vocea umană care vorbise după plecarea din pădure se aude din nou:
– Ți-am promis că voi avea grijă de cărțile tale. Știu cât sunt de importante pentru tine. Am
adus-o mai devreme pentru a avea timp să aranjezi totul așa cum îți dorești. Mai sunt trei zile până la Crăciun.
În sfârșit sunt așezat într-un loc. Nu mă mai simt deloc așa cum mă simțeam în pădure. Îmi dau seama că e soare afară, dar nu-l mai văd. Păsările sunt și ele departe. Nu mai ajung până la mine. Mă înconjoară un aer călduț. Sunt așezate, rând pe rând, mai multe cărți pe rafturile mele. E plăcut. Parcă ar fi păsările mici și gălăgioase din pădure. Câteva spun că sunt serioase, altele se laudă cu povești, unele se mândresc cu coperțile pe care le au, iar altele zic că poartă cuvintele unor oameni importanți. Observ că sunt așezate în grupuri. Serioasele stau alături de serioase, cele cu povești lângă altele cu povești,
frumoasele la un loc, iar importantele ocupă un raft distinct.
Omul cu vocea stridentă spune că aduce în bibliotecă ultima carte. Pare a fi Cartea Cărților.
O sărută și o așează cu multă atenție. De cum mă atinge simt o energie pe care o recunosc. Tresar.
Ultima carte mi se adresează direct:
– Fratele meu drag! Cât de dor mi-a fost de tine! Mă bucur că avem ocazia să fim din nou împreună. Chiar dacă acum eu sunt Biblia, iar tu noua bibliotecă a casei, sunt fericit să mă simt din nou protejat de tine. Crăciun fericit!
*
Povestea „Frații brazi” a apărut în cadrul sprinturilor de scriere S.I.M.T., coordonate de Mona Șimon.
_________________________________________
Îţi mulţumesc pentru că ai citit acest articol! Dacă ai primit acest mesaj de la un prieten şi nu eşti încă abonat, poţi face asta cu un click aici. Dacă consideri utilă informația prezentată pentru altcineva, nu ezita să distribui. De asemenea, te invit să vizitezi şi site-ul cărţilor mele, cu o apăsare aici.
Aceasta poveste de Craciun pentru padurea mea imi ofera un motiv bun de fericire. Acolo sus, sus, sus, undeva, stiu ca fratele meu e inca in viata si ma incurajaza in continuare sa protejez padurea mea si sa dau copiilor toata dragostea si caldura mea de br
Piele de găină m-am făcut citind povestea ta. Absolut minunată!
Îți mulțumesc! Să ai parte de Crăciun binecuvântat! Te îmbrațișez!