„De-aș avea o porumbiță / Cu chip alb de copiliță / Copiliță blânzișoară / Ca o zi de primăvară / Câtu-ți ține ziulița / I-aș cânta doina, doinița, / I-aș cânta-o-ncetișor, / Șoptind șoapte de amor.” (De-aș avea de Mihai Eminescu)
Cine s-ar fi gândit că vom ajunge să șoptim din spatele măștilor? Cine ar fi crezut că nu ne mai vedem chipurile și ajungem să vorbim cu ochii, să schimbăm mesaje din priviri? Dar, trecând într-un registru mai optimist, avem șansa de a ne exersa, atât noi cât și copiii noștri, partea de auz fonematic, atât de important în dezvoltarea limbajului și pronunției.
Auzul fonematic este o componentă sau o particularitate a auzului verbal uman, prin care individul poate percepe şi diferenţia fonemele limbii materne, atât în vorbirea celor din mediul ambiant, cât şi în propria pronunţie. Tulburările auzului fonematic, se referă la orice tip de perturbare a acestuia care conduce la dificultăţi de percepţie (recepţie), şi sau de diferenţiere a fonemelor. Tulburările mai grave ale auzului fonematic atrag după ele, nu numai instalarea unor tulburări de pronunţie, ci şi complicate tulburări de înțelegerea, ca urmare a perceperii deficitare a vorbirii interlocutorului, mergând în unele situaţii până la lipsa de discriminare a fonemelor, silabelor, chiar a unor cuvinte (Moldovan, 2006, Bodea Hațegan, 2013, 2016, apud Mușuțan, 2017).
Atunci când intervenim pentru dezvoltarea limbajului și a pronunției la copii, un accent deosebit este pe contactul vizual și capacitatea de imitare a copilului după modelul oferit de adult. În aceste zile, gurile adulților sunt frecvent acoperite de măști așa că modelul fizic nu mai există iar copilul e nevoit să-și mute atenția pe ceea ce aude și să facă distincția dintre sunetele pe care le percepe.
Unul dintre factorii de natură funcțională ai dislaliei, componenta senzorială, presupune un auz fonematic deficitar, abilități deficitare de procesare auditivă și o conștiință fonologică deficitară. Exercițiile pentru antrenarea auzului fonematic se bazează pe tehnica analizei auditive a diverselor sunete, asociată cu exerciții de articulare a sunetului (Bodea Hațegan, 2016).
Îți propun câteva exerciții pentru dezvoltarea auzului fonematic pe care le poți executa cu copilul tău acasă, ușor de realizat dar eficiente, care sunt atractive pentru copil și distractive pentru întreaga familie.
Primul este jocul „de-a v-ați ascunselea”. Nu e chiar cel clasic ci e puțin adaptat la obiectivul de îmbunătățire a auzului fonematic. Astfel, atunci când copilul numără iar eu mă ascund, când începe să mă caute eu încep să spun „Cu-cu”. Fac asta pentru ca ea să-și dea seama de direcția din care vine sunetul. Spun „Cu-cu” până când ea reușește să mă găsească și spun asta pe intensități diferite (uneori mai tare, dacă văd că se îndepărtează de mine și apoi mai încet, pe măsură ce ea e tot mai aproape de mine). E deosebit de amuzant pentru copii și se pot observa îmbunătățiri ale auzului copilului, pe măsură ce exersați. Vei observa că cel mic își va da seama mult mai repede de direcția din care provine sunetul, chiar și la intensități mai mici. La început se poate să fie nevoie să folosești o frecvență mai mare a rostirii secvenței „cu-cu”, apoi pe măsură ce i se îmbunătățește auzul fonematic dar și atenția și memoria, vei rosti mult mai rar și copilul va știi de unde se aude. Când mă găsește, ea spune „bau” și începe să râdă cu foarte multă satisfacție. Așadar, acest joc nu îmbunătățește doar auzul fonematic, ci și atenția și memoria, numărarea și abiltățile sociale. Ne-am jucat cu toții, copii și părinți, în curte acest joc. Atâta bucurie se citește pe fața copiilor dar, ne-am dat seama că și nouă adulților ne face plăcere. Copilul nostru interior se bucură sincer de acest joc.
Un joc pe care l-am jucat cu copiii mei încă de când erau foarte mici este „Ce se aude?”. Se poate juca în orice context și este extrem de simplu dar educativ și amuzant pentru toată lumea. Noi ieșim în curte și spunem pur și simplu „Ce se aude?”. Celălalt răspunde cu „Aud…” și spune ce fel de sunete aude. Poate auzi o mașină care trece pe stradă, sirena unei ambulanțe, un tren care se aude în depărtare, un sunet de motor sau radioul pornit al unui vecin. Ideea e să reușim să identificăm cât mai multe sunete. După un timp, îi poți cere copilului să închidă ochii și să audă sunetele mai subtile cum sunt: foșnetul frunzelor în bătaia vântului, cântecul unei păsări sau sunetul produs de unghiile câinelui care sapă o groapă ca să-și ascundă mâncarea. Acesta e un exercițiu care este indicat și adulților, nu doar copiilor. Acum, în contextul pandemiei pe care o traversăm, putem să ne dăm seama cât de mult ne bazăm pe ajutorul vizual atunci când vorbește cineva cu noi, practicând ceea ce se numește labiolectură (cititul pe buze) și cât de fidel ne este auzul.
În plus, am ales să îți prezint o activitate cu ajutorul unui joc interactiv, foarte îndrăgit de copii, la care ei participă cu mare plăcere. Obiectivele generale ale activității sunt: antrenarea memoriei auditive; creșterea capacității memoriei auditive și secvențierea sunetelor și antrenarea atenției. Am ales trei obiective operaționale potrivite unui copil de 8 ani. Acestea sunt: recunoașterea sunetului și diferențierea lui prin încadrare în sursa din care provine, în maxim 10 secunde; memorarea ordinii în care se redau sunetele și reactualizarea lor în ordinea apariției în cel mult 10 secunde; memorarea și redarea corectă a minim trei sunete în ordinea exactă a apariției lor. Jocul se numește MemoMaster. Este o unitate electronică, cu lumini, culori și sunete iar jocul este coordonat de un coordonator de joc electronic. În această formă, jocul este potrivit pentru copiii care au împlinit minim 8 ani. Datorită faptului că unitatea electronică dispune de butoanele Pauză și Start, controlul poate fi preluat de către adult, acesta putând realiza și alte activități pe care le consideră potrivite chiar și pentru un copil mai mic de 8 ani sau poate să găsească alte activități, diferite de cele propuse de tableta electronică. De obicei, eu împreună cu copiii mei, de 7 și respectiv 8 ani, jucăm varianta de secvență a sunetului. Astfel, la indicațiile coordonatorului de joc, fiecare jucător își alege o culoare. Copilul trebuie să rețină culoarea pe care a ales-o și să răspundă la indicații în momentul în care aude culoarea lui. Se va reda un sunet iar jucătorul solicitat va trebui să spună sursa sunetului adică să încadreze prin apăsarea butonului corespunzător uneia dintre categoriile: oameni, instrumente muzicale, vehicule, animale, obiecte sau locuri. Să presupunem că, prima dată se aude un sunet din categoria „oameni”. Copilul va apăsa butonul corespunzător figurii care definește această categorie. La următorul sunet emis, va fi solicitat un alt jucător. Acesta va trebui să redea ordinea apariției sunetelor. Să spunem că al doilea sunet care s-a auzit este din categoria animalelor. Astfel, copilul va trebui să apese mai întâi categoria „oameni” iar apoi categoria „animale”. Presupunem că, a treia oară, se aude un sunet din categoria „locuri”. În acest caz, sub forma secvenței, copilul va trebui să apese mai întâi categoria „oameni”, apoi „animale” și, ultima dată, „locuri”. Acest joc permite și varianta inversă a redării sunetelor. Atunci, copilul ar trebui să aleagă prima dată categoria „locuri”, apoi „animale” și, ultima dată, categoria „oameni”. O altă modalitate de joc este cea prin care se omite o anumită categorie. În exemplul nostru, să spunem că la început ni s-a spus să omitem categoria „locuri”. În acest caz, copilul va trebui să redea în ordinea apariției sunetelor, adică „oameni” și „animale”, evitând categoria „locuri”. Cu fiecare sunet nou redat, secvența devine tot mai lungă iar până la sfârșit, cel care reușește să redea corect cele mai multe sunete va primi un feedback auditiv, sub forma numărului de sunete pe care a reușit să le identifice.
De asemenea, vă puteți juca jocul „Deschide urechea bine”, unde e de preferat să fie cât mai mulți membri din familie implicați. Copilul își acoperă ochii și are atenția pe ceea ce aude iar ceilalți îl strigă pe nume. Aici se pot folosi diverse tonuri (mai încet sau mai tare) sau inflexiuni ale vocii (o voce tristă sau una grăbită, una mai pițigăiată sau una gravă). Copilul trebuie să recunoască vocea care l-a strigat.
Vă doresc distracție plăcută, multă sănătate și să auzim de bine!
Bibliografie:
Bodea Hațegan, C., (2013). Tulburări de voce și vorbire. Evaluare și intervenție, Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană
Bodea Haţegan C. (2016), Terapia tulburărilor de limbaj. Structuri deschise, Editura Trei, Bucureşti.
Hațegan, C., (2011). Abordări structuralist – integrate în terapia tulburărilor de limbaj și comunicare, Cluj –Napoca: Presa Universitară Clujeană.
Moldovan, I., (2006). Corectarea tulburărilor limbajului oral. ClujNapoca: Presa Universitară Clujeană.
Mușuțan, L.A., (2017), Strategii de dezvoltare a auzului fonematic în contextul dizabilității intelectuale, RRTLC
