Dragostea este un joc cu așteptările, sau mai corect spus, cu așteptări la care ne așteptăm (Precht, 2008).
Încă din cele mai vechi timpuri filozofii și pe urmă psihologii au fost interesați de conceptul de DRAGOSTE. Aceștia au dorit să formuleze o definiție cât mai corectă pentru a descrie acest fenomen. Totodată, au făcut diverse analize asupra acestui fenomen numit dragoste.
Din punct de vedere psihologic, dragostea ia naștere printr-un fenomen de „cristalizare”. Dragostea este analizată ca o fixație progresivă a bucuriei pe care ne-o procură relațiile cu o persoană anume (Stendhal, 1822).
De-a lungul anilor, dragostea a primit mai multe clasificări. Astfel Lee (1973) a identificat trei tipuri primare de dragoste: EROS, LUDUS, STORGE și trei tipuri secundare: MANIA, PRAGMA și AGAPE (Hendrick și Hendrick, 1986).
În timp ce Lee a clasificat dragostea în funcție de cele două tipuri (primar și secundar), Sternberg (1986, 1997) a propus modelul triunghiular al dragostei. Acest triunghi combină intimitatea, pasiunea și angajamentul, astfel rezultând dragostea desăvârșită.
Potrivit psihologului Eloine Hatfield (1981) există două tipuri de bază ale dragostei: dragostea compasională și dragostea pasională.
Baron & Byrne (1997) definesc dragostea ca fiind prietenia dintre un bărbat și o femeie, reclădită ca o relație de apropiere interpersonală progresivă în care cei doi ajung să se perceapă ca potențiali parteneri sexuali.
Dragostea trece prin creier !
Cortexul cingular, o zonă a creierului care are de-a face cu atenția și sistemul mezolimbic, care reprezintă centrul recompensei, sunt puternic implicate în procesul numit dragoste. Când vedem o persoană care ne atrage, organismul nostru trimite imediat hormonul feniletilomină în circuitul sangvin. Feniletilomina primește sprijin de la noradrenalină, pentru agitație și de la dopamină pentru euforie. Nivelul ei crește, iar nivelul serotoninei scade. La acestea se adaugă o serie de narcotice produse de organism, cum ar fi endorfina și cortizolul (Precht, 2008).
Hellen Fisher explică senzația de „tremur al genunchilor”, arătând că este cauzată de noradrenalină, un hormon de stres care determină atenția. Echipa ei de cercetare a arătat că oamenii care spun că sunt îndrăgostiți nebunește secretă dopamină. Dopamina este o substanță apropiată de noradrenalină.
Alte studii coordonate de David Buss, profesor la Universitatea din Austin, arată că în momentul în care un bărbat are o relație cu o femeie, nivelul testosteronului său scade, iar oxitocina crește, fapt ce acelerează apropierea dintre cei doi.
Indiferent de cum e clasificată dragostea, cred că suntem cu toții de acord cu ce menționa Gratch (2015). „Când dragostea nu merge bine, sufletul nostru nu merge bine, iar mintea ne joaca feste.”
Bibliografie :
Arnold, M (1960) Eotional and personality. Editura Columbia University Press, New York
Dwyer, D(2000) Interpersonal Relationships. Editura Rputledge, London
Davidson, J.R. (2012) Creierul și inteligenta emotionala. Editura Litera , Bucuresti
Fisher, H (2013) What Happens to Your Brain When You Fall in Love. Titlul jurnal, Mental Floss
Gratch, A (2012) Daca dragostea ar putea gandi. Editura Trei , Bucuresti
Hendrick, C. Hendrick S (1992) Romantic Love , Editura Sage Publications, London
Precht, D.R. (2009) Dragostea – gene egoiste, chimie sau romantism?, editura Litera, Bucuresti
Sternberg, K. (2014) Psychology of Love 101. Editura Publishing Company , New York
[…] Dragostea (Andreea Baciu) […]