Bine te regăsesc! Îți mulțumesc pentru că citești aceste rânduri și te felicit pentru preocuparea de a deveni o versiune mai buna a ta!
S-a pus întrebarea „Ar putea antrenarea ritmului vorbirii să ajute copilul să citească?” (https://www.theschoolrun.com/). Gill Budgell, consultant educațional și autor de carte, este de părere că antrenarea ritmului vorbirii îi ajută pe copii să învețe tiparele limbajului, care poate avea beneficii directe asupra citirii.
Ce presupune antrenarea ritmului vorbirii? Vorbirea seamănă mult cu muzica deoarece are propriul ritm, propriul model. Vorbirea are propria ei muzicalitate. Activitățile de antrenare a ritmului vorbirii nu folosesc doar vocea. Se pot folosi instrumente muzicale sau bătăi din palme. Un exemplu ar fi ca părintele să bată din palme ritmul unei melodii și apoi îl încurajează pe copil să bată același ritm.
Cum poate ajuta cititul antrenarea ritmului? Noile cercetări de la Universitatea Coventry arată că dacă aceste antrenamente se desfășoară zilnic sau chiar săptămânal, o perioadă de timp, activitățile de ritm pot ajuta copiii mici să se pregătească pentru citit și cititorii care se luptă să-și depășească anumite obstacole.
Cercetarea a implicat două grupuri: copii care tocmai se pregăteau să citească (echivalentul începutului clasei pregătitoare) și copii din al treilea an de școală primară care aveau dificultăți să citească. Ambele grupuri au făcut progrese semnificative în ceea ce privește lectura, comparativ cu cei care nu au luat parte la activități. Antrenarea ritmului este deosebit de utilă atunci când se face înainte de metoda fonetică, analitico-sintetică. „Metoda fonetică, analitico-sintetică este metoda de bază în învățarea citit-scrisului, metodă care pune în evidență caracterul fonetic al limbii române, corespondența dintre sunet și literă” (http://edict.ro/). Adică, antrenarea ritmului este foarte utilă dacă se realizează înainte de intrarea copilului în clasa pregătitoare. Activitățile de ritm îi ajută pe copii să devină pregătiți pentru pentru metoda fonetică iar citirea se va face cu ușurință.
Se presupune că antrenarea ritmului ar putea ajuta și în cazul dislexiei. Copiilor cu dislexie le este adesea dificil să audă ritmul, să-și sincronizeze vorbirea și ritmurile muzicale. Aceste dificultăți de sincronizare ar putea explica de ce copiii dislexici se luptă cu prelucrarea structurii sonore a literelor și a cuvintelor (fonologie). Deși sunt necesare mai multe cercetări, ascultarea și compunerea de muzică și poezie (rimă) ar putea ajuta copiii dislexici să-și îmbunătățească abilitățile ritmice.
„Fluența în citire reprezintă o abilitate specială de a decodifica rapid și acurat cuvinte, ceea ce facilitează recunoașterea cuvintelor suficient de rapid pentru a câștiga timp în citirea și înțelegerea textului din care cuvintele fac parte.” (Bodea Hațegan C., 2016) Matematic vorbind, fluența verbală = numărul de cuvinte corect citite/minut.
În România există o probă de evaluare și antrenare a fluenței în citire (PEAFC) propusă și dezvoltată de Carolina Bodea Hațegan și Dorina Anca Talaș în materialul „Fluența verbală. Direcții teoretice și aplicații psihopedagogice”. Recomand cu încredere parcurgerea acestui program a oricărei persoane care are dificultăți în citirea fluentă. Pe site-ul organizației Reading Rockets (https://www.readingrockets.org/) găsești cea mai cuprinzătoare evidențiere a gradării fluenței verbale, pe niveluri de școlarizare, realizată de Hasbrouck și Tindal în 2006 și îți poți face o părere despre nivelul fluenței în citire a copilului tău.
Activități de dezvoltare a ritmului:
– Aplicația Rhythm Trainer pentru sistemele Android. Este o aplicație gratuită, ușor de folosit care este eficientă în antrenarea ritmului atunci când este folosită 15 minute zilnic;
– Spune o propoziție ca o afirmație sau ca o întrebare. „Mergi la magazin.” / „Mergi la magazin?”. Poate copilul diferenția când e afirmație și când e întrebare?
– Citește o propoziție dintr-o carte, bate-o din palme la fiecare silabă, cere copilului să copieze ritmul. Poți face asta și pornind de la un cântecel cunoscut cum e „Mulți ani trăiască”
– Alege un sunet dintr-o carte (o sonerie sau un monstru). Fă sunetul și cere copilului să îl copieze cu același ritm, sincronizare și intonație. Puteți începe cu Nii-noo al unei sirene de polițe.
– Găsește cuvinte compuse. Rostește-le ca două cuvinte (ex. Rău făcător) sau ca un cuvânt (ex. Răufăcător). Poate copilul auzi un cuvânt sau două?
– Schimbați rolurile. Cere-i copilului să creeze el un ritm și tu să-l reproduci.
Bibliografie:
Bodea Hațegan C., Talaș D.A. (2016) – Fluența verbală. Direcții teoretice și aplicații psihopedagogice, editura Argonaut, Cluj-Napoca
https://www.readingrockets.org/