Speranța și corpurile subtile

Fiecare dintre noi a fost creat cu un corp fizic, un înveliș carnal care e forma cea mai densă și pe care noi o percepem cel mai repede și mai ușor și numeroase straturi eterice, radiante care sunt dincolo de simțurile noastre comune. Din această cauză avem tendința să spunem că nu există nimic dincolo de ceea ce simțurile noastre pot înregistra. În realitate totul este energie sub diverse densități. Faimoasa ecuatie E=mc² exprimă convertibilitatea materiei în energie și a energiei în materie. Aflăm astfel că în cantități mici de materie sunt conținute resurse foarte mari de energie iar energia există pretutindeni în univers.

Noi cunoaștem stările solidă, lichidă, gazoasă și eterică. Primele 3 stări sunt vizibile, tangibile iar starea eterică este invizibilă dar, știința a învățat să o perceapă cu ajutorul radiesteziei.

În acest fel, la această oră, se cunoaște faptul că omul este alcătuit din Scânteia Divină, care e parte din Cel care ne-a creat și 7 corpuri. Un corp este cel fizic iar restul sunt mai subtile.

Știi expresia „Mă doare sufletul”, atunci când suferim foarte tare? Chiar așa este. De multe ori, o durere a unora dintre corpurile subtile din care suntem alcătuiți poate fi resimțită ca o durere fizică. Sau intrăm într-o încăpere, vedem mai multe persoane care, chiar dacă nu spun nimic către noi putem afirma „Aici este o atmosferă pe care o poți tăia cu cuțitul”. Ce crezi că sunt toate astea? Sunt senzații pe care le înregistrează celelalte corpuri subtile ale noastre.

Chiar dacă chestiunea pe care ți-o expun pare destul de abstractă și greu digerabilă, după ce înțelegem că nu avem doar corp fizic ci suntem compuși din scânteia divină și 7 corpuri iar toate corpurile noastre comunică între ele și se influențează, înțelegem că avem mai multe variante de a găsi soluți la problemele noastre și ale copiilor noștri.

Suntem ființe multidimensionale, nu avem doar un corp fizic. Chiar și moartea, de care suntem atât de înspăimântați, nu este altceva decât o părăsire a corpului fizic, care este vehiculul nostru, cel care ne slujește în călătoria noastră în planul fizic și continuarea unei călătorii astrale, pe alte planuri, având o altă „haină”. Așadar, nu ne mai întoarcem la același corp fizic, noi continuând să existăm prin celelalte corpuri. Ai auzit de noțiunea de „aură”. Aceasta apare la tot ceea ce are formă în planul fizic: minerale, plante, animale, oameni. Profesorul Dumitru Constantin Dulcan spune că „aura este câmpul de energie și informație care ne înconjoară”.

Fiecare dintre noi are astfel o aură, adică este înconjurat de o supă energetică pe care o poartă permanent cu el. În momentul în care ne apropiem de o altă persoană, aurele noastre se intersectează, chiar dacă nu ne atingem. Deci, se realizează un schimb energetic prin fluidele vitale emanate. De aceea este important de cine ne înconjurăm iar vorba din bătrâni „Spune-mi cu cine te întovărășești ca să-ți spun cine ești” se referă exact la acest aspect.

Astfel, putem spune că fiecare copil trăiește, se „scaldă” în „supa” energetică creată de adulții din casa în care trăiește. Fiind atenți la stările noastre ca adulți, la emoțiile noastre, nu facem altceva decât să creăm un mediu energetic sănătos pentru copiii noștri.

Cum a trăit fiecare dintre noi perioada de pandemie? Am trăit-o mai mult din perspectiva corpului fizic, fiind mereu îngrijorați că nu ne ajunge drojdia și hârtia igienică? Sau, fiind izolați și distanțați unii de ceilalți, am devenit mai conștienți de corpurile subtile ale noastre, de emoțiile, trăirile și gândurile noastre? Întrebări la care fiecare poate răspunde în intimitatea sufletului său.

Ce am transmis copilului meu în toată această perioadă? Ce mesaj de dincolo de cuvinte și-a croit drum până în subconștientul copilului meu? Mesajul nu se transmite doar prin cuvinte. El se propagă sub forma energiei emanată de gândurile noastre, a stărilor, a emoțiilor. De asta un copil nu poate fi păcălit. Dacă părintele e agitat, copilul e agitat. Dacă părintele e calm, copilul e liniștit. Copilul e buretele care preia fluidul energetic emanat de părinte.

Pe lângă toate emoțiile și gândurile care ne invadează mintea permanent, eu cred că omenirea mai are nevoie de o caracteristică: Speranța. E nevoie să simțim permanent că se poate mai bine, că există speranță în spatele oricărei întâmplări. Iar speranța se învață! În numeroasele sale studii, Brené Brown, profesor, autor și cercetător, afirmă că ai noștri copii învață de la părinții lor cum să spere. Autoarea definește speranța ca fiind: combinația între fixarea unor scopuri (Știu unde vreau să ajung), a avea tenacitatea și perseverența de a le urmări (Știu cum să ajung acolo, sunt perseverent și pot să tolerez dezamăgirea și să încerc din nou) și încrederea în propriile capacități (Pot să fac asta!).

„Copiii cu un nivel ridicat de speranță au experiență în confruntarea cu adversitatea. Acestora li s-a dat ocazia să depășească dificultăți și, făcând acest lucru, au învățat cum să creadă în ei înșiși.” Brené Brown – Curajul de a fi vunerabil

Bibliografie

Brené Brown – Curajul de a fi vunerabil, ed. Curtea Veche, 2016

Prof. Scarlat Demetrescu – Din tainele vieții și ale Universului, ed. Prestige, București, 2020

https://www.descopera.org/emc-la-patrat/