Pe scriitorul Mihai Dumbarvă îl cunoşti deja din Povestea Radiţei. Mihai nu e doar scriitor. El e şi un înzestrat povestitor. După povestea Radiţei, a venit rândul Lenuţei.
Ai mai jos povestea scrisă şi înregistrarea poveştii cu vocea lui Mihai. Lecţia de viaţă pe care o oferă Mihai prin descrierile şi relatările lui e de o valoare inestimabilă.
Lenuţa
Sunt multe femei care poartă numele Elena.
Se pare că, originea numelui Elena provine din limba greacă. Helen, înseamnă, în primul rând, lumină, dar şi frumusețe. Cuvăntul helene, în mitologia greacă semnifică torță, foc, flacără, rază de soare. Dacă acest nume este asociat cu frumusețea şi cu lumina, să vedem câteva torțe la sfârşitul vieţii lor. Unele s-au stins, altele încă mai strălucesc, altele mai au nevoie de înflăcărare.
Undeva la jumătatea localității, mergem la o adresă la care am fost îndrumați. La poartă ne întâmpină Lenuța cu fața tristă abătută, ne salută cu glasul ei stins. Locuieşte într-o curte frumos îngrijită. Bolta de vie deasă, care acoperă aleea ce duce spre casă, face ca răcoarea să fie simțită chiar și când termometrul arată mai multe grade. Totul este aranjat și cu bun gust. Undeva în mijlocul curții, o salcie pletoasă umbrește o canapea care te îmbie la odihnă. Se vede mâna gospodarului care locuieşte aici. Nu ne-a poftit în curte, bănuitoare, vorbeşte foarte puțin cu noi. La fiecare vizită, cu răbdare, îi spunem că vrem să îi fim cu ceva de folos. După mai multe vizite, în fața porții, este dispusă să discute mai mult cu noi. Începe să ne povestească despre familie. Ne prezintă şi pe soțul ei, Stelu, cu pareză pe partea stângă, în cărucior, care ne salută, apoi se cufundă în gândurile lui.
Au avut o viață plină de greutăți. Au crescut doi copii surdomuți din naștere. Foarte greu au comunicat cu ei până i-au dus la o școală specială. Apoi, i-au dat la cursuri speciale, ca să învețe câte o meserie. Numai ei știu cum au strâns bani pentru a-i susține în aceste școli. Sunt mulțumiți că fiecare din ei a învățat câte o meserie, s-a căsătorit fiecare cu câte o femeie tot surdomută. Copiii lor vorbesc și aud normal. Acum, Lenuța și Stelu, au grijă de doi nepoți care vor termina școala. Unul este bolnav. Lenuța are o boală de piele care nu-i dă voie să stea mult la soare, vara stă mai mult în casă și pe sub bolta de vie. De când s-a îmbolnăvit soțul, ea duce greul gospodăriei. La una din vizite a stat mai mult de vorbă cu noi, chiar ne-am rugat împreună. A venit canicula verii şi o perioadă nu am mai văzut-o.
Într-o zi ploioasă de toamnă, am ajuns la ei la poartă. Nu se simțea nimeni prin curte. Totuși, am decis să îi ducem câteva alimente şi să le punem, agățate, într-un cui la ușa de la intrare. Intru în curte și mă apropii de casă. Deodată se deschide ușa. Lenuța, cu fața răvășită, printre lacrimi îmi spune:
– Haideți,… haideți,… intrați, Stelu…, a paralizat şi pe cealaltă parte. Surprins, am ezitat, nu stiam ce să zic și cum să procedez. Am intrat. Întins pe pat, Stelu abia vorbea. Se uita în ochii mei, căutând să-mi spună ceva. L-am strâns ușor de mână. Am început să înțeleg ce spune. Se simțea rău, avea dureri. Mi-au spus că au chemat şi preotul, că nu se știe cum va fi.
De ce mai m-au chemat şi pe mine în casă? Ar fi putut să mă lase să plec. Atunci mi-am amintit că Lenuța s-a rugat împrenă cu noi. S-o fi produs schimbare în viața ei. Poate are o speranță pentru Stelu. Ce să zic? Încep să-l îmbărbătez, să-i spun că este greu. Pentru noi, care dăm sfaturi, este ușor. Știm că aceste probleme ne modelează caracterul cu care ne vom prezenta înaintea Divinității. Stelu asculta, mai făcea semne, mai încerca să spună ceva. Tăceam, îl așteptam să se oprească, reluam, repetam, el aproba, chiar dacă nu se simțea prea bine. Mă gândeam că nu ştiu dacă îl voi mai găsi bine altă dată sau chiar mai rău… A dorit să ne rugăm.
L-am vizitat săptămânal. Vorbeam, îi mai cântam să-i mai aline durerile. Abia mă aştepta. Am aflat după o perioadă de timp că, între vizite, când noi mai întârziam, o întreba pe soția sa:
– Ce s-o fi întâmplat? De n-au mai venit? Vor mai veni? Ai văzut ce cântece frumoase? Ai văzut ce rugăciune frumoasă? Parcă cum ne rugam? Hai să ne mai rugăm împreună. Când veneam eu îmi spunea durerile lui, ne rugam, îi cântam. Uneori îl găseam bine, era bine dispus. În schimb Lenuța se simțea foarte obosită. Singură, îl așeza din pat în cărucior și invers. Alteori, Stelu, nici nu putea vorbi. Starea lui se înrăutățea din ce în ce mai mult.
A ajuns și în starea când nu a mai mâncat, n-a mai putut vorbi şi comunicarea dintre ei era foarte dificilă. Lenuța era disperată. A avut toată viața durerea că nu poate comunica normal cu copiii lor şi acum nu se înțelegeau. El arăta ceva prin semne, ea nu înțelegea, el se agita, ea plângea. Era un chin pentru amândoi. Stelu se tulbura şi când simțea că Lenuța nu este în cameră. Nu mai putea pleca de lângă el. Trebuia ca în prezența lui să se abțină din plâns. După câteva săptămâni de convalescență, Stelu a murit. Am fost şi la înmormântare, le-am fost alături. Familia a fost foarte recunoscătoare.
Acum o vizităm pe Lenuța și, chiar dacă este supărată, este optimistă.
– Numai Dumnezeu mă va ajuta să îngrijesc de acești nepoți. Ceilalți sunt la casele lor. Am pus jumăte din pensie să cumpăr tablă pentru casă. Acoperișul este pe alocuri găurit. Trebuie să o termin. Pe vremurile astea,… nu știu dacă ei vor mai putea să-i facă ceva… Măcar să o întrețină.
AUD-20220507-WA0006 Aici e înregistrarea audio a poveştii.
Are Mihai un har de povestitor, iesit din comun! Sunt fiori cand ii citesc povestile si cand il aud povestind. Ti-e mai mare dragul, si nu altceva! Felicitari amandurora!
Spun acum ceea ce i-am spus şi lui Mihai. Pe lângă faptul că are abilitatea de a se apropia de oameni şi a-i face să se confeseze, are un talent deosebit de a observa scena, detaliile şi stările oamenilor. Poveştile lui Mihai sunt deosebite!